Zâmbetul de Hollywood. O dorință care apare, de regulă, în a doua parte a adolescenței, spre maturitate. De ce? Încrederea oferită de un zâmbet încântător este de neînlocuit.
Pentru a avea un zâmbet de invidiat, există mai multe proceduri care trebuie realizate. În general, toată lumea cunoaște informații de bază despre albire, dar nimeni nu vorbește despre pașii pregătitori care trebuie realizați înainte de aceasta. Discutăm aici despre detartraj, periaj profesional, air flow, și abia după toate acestea ajungem și la albirea profesională.
Dacă ești din Iași și te afli în căutarea zâmbetului perfect, ai ajuns pe pagina perfectă La Maxident ne preocupă starea pacienților noștri și avem grijă ca nevoile lor să fie satisfăcute!
Ce este detartrajul?
Detratajul este o procedură stomatologică prin intermediul căreia se îndepărtează tartrul și placa bacteriană de pe marginea dinților și dintre aceștia, cu ajutorul unui aparat cu ultrasunete.

Procedura este non-invazivă și fără dureri, iar durata de execuție a acesteia nu depășește mai mult de oră, chiar și în cazurile grave.
Cât costă detartrajul la Clinica Maxident Iași?
Prețul unei astfel de intervenții diferă de la o clinică stomatologică la alta, în funcție de aparatura și tehnologia utilizată. Considerăm însă că, tariful pus este unul justificat prin condițiile sanitare ridicate și seriozitatea cu care personalul de la Maxident Iași lucrează.
În clinica noastră, prețul unui detartraj începe de la 250 de lei și poate ajunge până la 300 de lei. Diferența de preț este data de dorința clientului dacă dorește și airflow în urma detartrajului sau nu.
Apasă aici și vezi întreaga listă de prețuri ale serviciilor oferite de către noi!
Despre Periaj și Airflow
De cele mai multe ori, un detartraj se încheie cu un periaj profesional și airflow. Periajul profesional ajută la igienizarea locului afectat de către tartru și cu ajutorul acestuia, dentistul poate ajunge și în locurile pe care de multe ori le ignorăm în timpul unui periaj obișnuit. Este un echivalent mult mai eficient al periajului la domiciliu și în timpul acestuia, se utilizează o periuță circulară specială pentru a îndepărta placa bacteriană.
Airflow-ul este utilizat tot pentru curățarea în profunzime a dinților. Prin intermediul aceastei proceduri se aplică cu presiune un jet de apă și aer cu ajutorul căruia se împiedică depunerea plăcii bacteriene la nivelul bazei dinților și a gingiilor și se elimină resturile alimentare dintre dinți.
Cele două metode se utilizează de obicei la finalul detartrajului pentru a asigura un plus de curățenie și prospețime în urma procedurii. Pacientul își va simți dinții mai curați ca niciodată și gingiile mult mai îngrijite. Această senzație se păstrează de obicei în jur de 4-5 zile după intervenție. Este recomandat ca după efectuarea acesteia, în ziua respective pacientul să evite alimentele care ar putea păta dinții (de ex cafea), băuturile fierbinți și pe cele prea reci.
Beneficiile detartrajului
Unul dintre marile beneficii ale detartrajului constă în funcția sa de procedură preventivă în deteriorarea sănătății dentare. Prin intermediul său se elimină placa bacteriană și tartrul care irită gingia și provoacă sângerări în momentul unui periaj mai îndelungat.
Detartrajul ajută la albirea dinților deoarece, prin eliminarea tartrului (care are o culoare gălbuie), se dezvăluie din nou în întregime suprafața dinților, și cu ajutorul periajului profesional se lustruiește spațiul afectat, rezultând astfel revenirea la culoarea naturală a dinților.
Tot prin intermediul detartrajului pot fi descoperite anumite carii dintre dinți, ascunse de depunerile de tartru.
Un alt beneficiu este reprezentat de eliminarea respirației urât mirositoare. Cu ajutorul detartrajului se poate îmbunătăți semnificativ această problemă deoarece, de multe ori, acumularea de tartru poate fi unul dintre principalii vinovați al acestui disconfort.
Ce presupune periajul dentar profesional?
Periajul profesional presupune utilizarea unei periuțe speciale de mici dimensiuni de către medicul stomatolog, cu rolul de a îndepărta toate rezidurile de pe dinți, inclusiv din locurile mai puțin accesibile periajului obișnuit.
Diferența dintre detartraj și periaj profesional
Diferența din detartraj și periajul profesional este reprezentată de modalitățile de realizare ale procedurilor, cât și scopul pentru care acestea sunt făcute.
La detartraj se utilizează un instrument care eliberează în același timp și jeturi de apă, pentru a evita supraîncălzirea și astfel deranjul pacientului, cu scopul de a elimina depunerile de la baza dinților și dintre dinți. Tartrul este vizibil și cu ochiul liber, nu este necesară consultația unui specialist pentru a determina dacă ai sau nu depuneri.
La periajul profesional, stomatologul utilizează acea periuță specială îmbibată în pastă de dinți cu scopul de a curăța și elimina placa bacteriană de pe suprafața dinților. Acesta va insista pe fiecare dinte și se va asigura că suprafața este curățată în întregime.
Cele două sunt diferite dar complementare, împreună având un rezultat vizibil asupra aspectului danturii.
Când este nevoie de un detartraj dentar?
Răspuns scurt: la 6 luni recomandat, 1 data pe an cel putin
Tartrul se depune cu un ritm diferit de la o persoană la alta, astfel că pentru unele persoane un detartraj realizat o dată la 4 luni poate reprezenta normalitatea, iar pentru altele o data pe an este de ajuns.
Sfatul medicilor este ca la cel puțin 6 luni pacienții să se prezinte în clinicile stomatologice pentru realizarea unui detartraj dentar. Însă, dacă aveți grijă în mod constant de sănătatea dentară (vă periați dinții de cel puțin 2 ori pe zi, folosiți ața dentară și apa de gură în mod regulat), este suficientă măcar o vizită pe an la dentist pentru o astfel de intervenție. Țineți minte, prevenția este mai ușoară decât tratarea.
Cât durează detartrajul?
În funcție de complexitatea problemei cu care pacientul se prezintă în cabinet, durata unui detartraj poate să varieze între 45 – 60 min. Rare sunt cazurile în care se depășește o oră pentru o astfel de procedură. Maxident Iași utilizează aparatură modernă în vederea detartrajului deci durata de realizare a procedurii nu depășește mai mult de 45 de minute, iar durerea este scoasă din ecuație.
Înainte de detartraj
Înainte de programarea la un detartraj, ca înainte de orice altă programare la dentist, trebuie să ne asigurăm igiena dentară minimă. Nu există restricții cu privire la alimentația din ziua respective, însă ar trebui ca dantura să fie periată pentru ca resturile alimentare să fie eliminate în mare parte înainte de procedură.
Restricții după detartraj
Este recomandată evitarea băuturilor fierbinți sau prea reci, a alimentelor care pot păta smalțul (ca de exemplu gălbenușul de ou, sucul de roșii) și de asemenea, pe cât posibil, a țigărilor. Totodată, nu este indicat consumul snack-urilor prea dure (covrigei, chipsuri) deoarece acestea necesită mestecare îndelungată și pot afecta gingiile proaspăt curățate.
Sfatul medicului este ca acest comportament de evitare să se mențină măcar 3 zile după procedură.
Este dureros?
Acest aspect este discutabil de la om la om, în funcție de rezistența fiecăruia la durere. Însă, detartrajul nu este dureros. Datorită tehnologiei și a instrumentului cu jeturi de apă utilizat, pacienții nu resimt nici un fel de durere pe parcursul intervenției.
Se poate realiza la gravide și femeile care alăptează?
Cu siguranță că da. Este chiar recomandat pentru a menține sănătatea orală. Chiar și femeile gravide pot urma fără probleme un detartraj, procesul fiind unul nedureros.
Se poate face dacă ai carii?
Da. Cu ajutorul detartrajului se pot identifica și cariile ascunse pe care pacientul le are. Se realizează inițial detartrajul după care se tratează și cariile, la solicitarea pacientului.
Trebuie anestezie?
De cele mai multe ori, detartrajul se realizează fără anestezie, procesul fiind unul nedureros datorită aparaturii moderne. Dacă totuși pacientul consideră că este extrem de sensibil la durere, se poate realiza o anestezie locală. Senzațiile resimțite în timpul detartrajului sunt adesea de mâncărime, deoarece aparatul cu ultrasunete acționează asupra gingiei.
Acum că te-ai informat cu privire la ceea ce presupune detartrajul dentar, beneficiile, durata de realizare și prețul undeei astfel de proceduri, te așteptăm în clinica Maxident din Iași pentru a te ajuta să-ți dobândești zâmbetul mult dorit!